Hubert Thuma a anunțat aprobarea proiectului ”Ilfov, prin ochii tăi”, prin intermediul căruia ilfovenii pot beneficia de consultații optometrice gratuite, dar și de ochelari de vedere.
”Vin din nou în fața voastră cu vești bune. Am aprobat astăzi, în ședință de consiliu, un proiect prin care oferim ilfovenilor, gratuit, consultații optometrice, dar și ochelari, dacă e cazul” a transmis președintele Consiliului Județean Ilfov.
Proiectul se adresează persoanelor de peste 18 ani, care fac parte din categorii vulnerabile (persoane cu handicap, cu ajutor social/șomaj/pensie de urmaș sau pensionari cu pensie de maximum 2.500 de lei).
”Știu cât de mult costă corectarea problemelor de vedere, cel puțin câteva sute de lei pentru o ramă și alte câteva sute de lei pentru lentile. Plus tariful consultației.
Tocmai de aceea vrem să le oferim gratis pentru cei care nu și le pot permite. Mai sunt de bifat câțiva pași procedurali și apoi trecem la treabă” a mai transmis Hubert Thuma.
Două caravane se vor plimba prin județ, iar oamenii se vor programa telefonic la consult. Detalii suplimentare vor fi transmise de reprezentanții CJ Ilfov.